Go to the top

Reforma legislativă în România

marți, 24 noiembrie 2020
Reforma legislativă în România

 

Candidez la Senat cu intenția de a schimba total modul de a trece o lege prin această instituție importantă a statului.

După cum bine știți sunt trei puteri în stat: legislativă, executivă și judiciară, respectiv Parlament, Senat și Judecătorești.  Ca și inițiative legislative pe care le- dori adoptate sunt reducerea numărului de deputați și senatori, numirea membrilor CCR, altfel decât este în prezent pentru ruperea acestora de sfera politică, fără penali în funcții publice, de-asemenea militez și pentru drepturile omului și libertățile acestuia.

Infrastructură

  1. Implicarea tuturor celor cu funcții publice de ajuta la dezvoltarea infrastructurii în zonele țintă, locații de cult, cetăți, muzee, zone de interes național, parcuri și rezervații, puncte de atracție turistică, etc.

EDUCAȚIE

  1. Proiecte de susținere a elevilor eminenți, a olimpicilor, susținerea cercetării și dezvoltării în toate sectoarele de activitate a țării.
  2. Implicarea statului în programe de susținere și atragere pentru o reducere cat mai rapida a abandonului școlar.

Consider că trebuie să înțelegem ca o Romanie fără educație va fi un dezastru național pentru care viitoarele generații ne vor blama.

Agricultură

  1. Susținerea fermierului român sa producă sănătos (fără substanțe ce dăunează sănătății ), dar și implicarea autorităților de a proteja pâna la urmă pe acesta împotriva intermediarilor si a speculatorilor.
  2. Aplicarea legii asupra celor ce prin natura lor aduc prejudicii bunei desfășurări a activităților fermierului.

Economie

  1. Sprijinirea mediului de afaceri cât și protejarea acestuia de ceea ce  se întâmplă momentan.
  2. Implementarea și susținerea unor programe de reducere a ceea ce Guvernul Cioloș a numit-o ,,programa de tăiat hârtii”.
  3. Continuarea de programe  cu fonduri europene într-un mod accelerat dar și sprijinirea acestora și după accesarea lor. Reducerea în anumite domenii a taxelor pentru o economie fiabilă cât și scutirea angajaților de anumite taxe.
  4. Programe de creștere a salariului în domeniul privat prin ajutoare de la stat, ținta principală fiind atragerea de tineri și nu numai către acest sector extrem de afectat în aceasta perioadă.

Cultură

  1. Sprijinirea acesteia prin mesaje bine definite, implicarea autoritatilor asupra obiectivelor de interes turistic,etc.

Resurse naturale

  1. Exploatarea resurselor naturale într-un mod controlat, maximizarea profitului în acest domeniu este esențial iar exploatarea lemnului brut interzisă cu desăvârșire.

 

Implică-te alături de noi și participă la schimbarea în bine a României. Înscriere